Ce iaurt sau lapte alegi copilului tău, familiei tale?

alimentatia copilului este esentiala. produsele lactate - iaurt sau lapte - trebuie sa fie de calitate pentru ca fac parte din alimentatia copiilor până tarziu.

Să vă prezint membrii familiei mele în 2017 :) pentru a mă explica de ce am ales titlul – ce iaurt sau lapte alegi copilului tău, familiei tale? :)

• Subsemnatul …în prag de 40 de ani, tată a doi copii

• Soția …mereu tânără și răbdătoare cu mine și cei doi copii

• Tea …prințesa mea de 6 ani

• Radu …micul taifun de aproape 2 ani

TOȚI consumatori avizi de lapte și iaurt

Nu cred că vă interesează cât de des sau cât de mult lapte sau produse lactate consum eu sau soția (ambii consumăm mult), așa că mai bine vă spun cum aleg laptele și mai ales iaurtul pentru copiii mei.

Undeva spre doi ani, nu îmi aduc aminte foarte bine, am început să îi dăm și Teei lapte. Am fost atenți ce luăm, în general am mers pe cel de la cutie …pasteurizat, ambalat în atmosferă controlată etc. Nu am avut niciun fel de probleme motiv pentru care am zis că dacă mai avem vreun copil o sa procedăm la fel.

A venit Radu ….și de la 1 an nu a mai vrut sân, așa că am încercat cu formulă. Nici poveste să servească. Orice, de orice fel. NIMIC.

Auzisem de pe la mămicile cu doi copii de prin parc că dacă au un frate/soră mai mare atunci e posibil să se ia după el și să bea lapte, așa că am început să aștep(ăm).

Undeva pe la 1 an și 5 luni Radu a devenit foarte curios legat de micul dejun al Teei – ce are ea în bol sau în cană și ce e acela pe care Tea îl bea seara înainte de culcare?

Îîîîîî (încerc că imit în scris ce sunete face Radu când cere ceva) a început să fie frecvent așa că i-am dat copilului să vadă ce are sora mai mare.

Uite așa a descoperit că ar vrea și el lapte cu cereale dimineața sau iaurt seara așa că am revenit la obiceiul de a cumpăra lapte la cutie. În primă fază același brand pe care îl foloseam și pe vremea celor 2 ani ai Teei, apoi am început să ne orientăm spre variantele Eco(logice). Am luat tot ce oferă piața în materie de lactate. Cel mai recent produs pe care l-am încercat a fost din gama de la Olympus, gama ecologică 1Bio3 – iaurt și lapte.

Ca să fiu sigur că îl încerc pe bune am scos iaurtul din ambalaj și l-am servit in castronașe. La fel am procedat și cu laptele. La fel fac de fiecare data când le dau ceva nou. Nu vreau sa fie influențați de ambalaj sau de “nu e ce mâncam până acum”.

Pentru mine toată chestiunea asta a fost cum nu se poate mai bine pentru că …sunt un copil în trupul unui bărbat când vine vorba de lapte și o tartina cu unt și miere.

Dacă îmi spuneți de preț, vă spun că nu cumpăr des, pentru că nu consumă amândoi cât un adult în toată firea.

Dacă îmi spuneți că sunt pretențios și că “merge și ăla normal” vă spun că mă interesează sănătatea copiilor, chiar dacă “merge și ăla normal”.

Dacă îmi spuneți “de unde știu că e ECO?”, vă spun că sunt o mulțime de criterii foarte stricte pe care trebuie să le îndeplinești pentru a te numi BIO sau ECO și dacă nu respecți ce trebuie atunci se ridică acea titulatură și e foarte greu de recuperat. (le găsiți la finalul articolului)

Dacă îmi spuneți că pot să iau lapte de vacă de la țărani, vă spun că aș lua dacă aș avea o sursă sigură dpv sanitar și la îndemână.

Mda …deci ce vreau să zic este că sunt pentru a consuma lapte ECO, de preferință la cutie pe care îl poți cumpără foarte ușor din marile lanțuri de magazine, hipermarket, supermarket, doar să vrei. Ba mai mult produsele ECO sunt într-o categorie aparte, ușor de identificat. După cum se vede în pozele atașate mai sus ambalajul conșine mult verde și scrie mare ECO și dacă ratați asta vedeți clar iaurt 1Bio3 sau lapte 1Bio3 – lapte ecologic cu 21 de vitamine și minerale pentru copii.

Dacă îmi spunți ceva de preț (din nou), cum că sunt mai scumpe, vă spun că eu unul consider sănătatea copiiilor și a mea, cu mult mai importantă. Poate nu îmi iau eu mereu ECO, dar pentru copiii mei încerc să nu fac rabat de la calitate, oricum față de momentul în care ne trăiam noi copilăria lucruile s-au schimbat mult, și nu în bine.

 

PS BIO/ECO/organic înseamnă fix același lucru

Nu există nicio diferenţă între termenii bio, eco, organic. Toţi aceşti termeni definesc acelaşi lucru, produse ecologice, realizate conform legii, fără utilizarea substanţelor chimice, fără intervenţii genetice şi în armonie cu natura şi mediul inconjurător, dar şi certificate de un organism autorizat.

▪ Agricultura ecologică produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman.

▪ Produsele agricole şi alimentare sînt proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia.

▪ La fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic, a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor.

▪ În etapa de procesare a alimentelor, se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice.

Consumatorii care cumpără produse care poartă sigla naţională şi logoul comunitar pot avea încrederea că:

▪ cel puţin 95% din ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică

▪ produsul respectă regulile de producţie ecologică

▪ produsul poartă numele producătorului, procesatorului sau vînzătorului şi numele sau codul organismului de inspecţie şi certificare

▪ eticheta „ecologic“ e acordată numai producătorilor controlaţi riguros.

▪ numai Ministerul Agriculturii are dreptul de a acorda sigla ecologică, prin intermediul organismelor de inspecţie şi certificare abilitate.

Daniel Osmanovici

Am devenit tată în 2011. Sunt născut în 1978 și sunt o balanță "clasică", echilibrat de soția mea încă din 2001.

Lasă un răspuns