copiii pe bicicletă la Prima Evadare

photo by Andrei Zafiu

Aici nu este despre mine, despre ce bicicletă folosesc, echipament …etc sau despre traseul de la Prima Evadare, este despre COPII, familie, natură, fericire.

Prima dată am paricipat la Prima Evadare în 2014 și a fost cu noroi, puțin soare și multă oboseală. La final m-am ales cu o medalie de lemn (am terminat spre finalul plutonului) și mândria de a face un așa traseu. Alte lucruri nu prea am văzut.

În 2017 am văzut, am văzut multe lucruri, și mai ales am observat categoria familii. Pentru cine nu știe startul acestei competiții (cea mai mare din SE-ul Europei) se dă din fața Academiei de Poliție, se intră prin Pădurea Băneasa, câmpuri de grâu, de rapiță, Palatul Ghika, ceva asfalt, câmpuri, pădure și lacul Snagov – complexul Astoria. Sunt cam 55 de km de traseu pentru vreme uscată și 50 pentru ploaie.

Familiile se opresc după vreo 25 de km. Ce înseamnă familii la Prima Evadare? Păi pot fi soț/soție, dar de cele mai multe ori e vorba de un tată cu un copil. Cine caută prin poze va găsi un tandem cu un scaun, adica 3 persoane pe o bicicletă!!!

Aaaaaa, ziceam că e mare competiția …este mare pentru că de-a lungul vremii au fost de la 1500 la 5000 de bicicliști. Nu este doar pentru cei care știu, este pentru toată lumea care a mers măcar odată 10-20 de km legați. Revin la categoria familii, și la faptul că pe la km 25, adică Palatul Ghika poți spune stop!

Nu e ușor, dar nici foarte greu, e nevoie de puțină experiență, chef să te murdărești și dorință de a pedala. Organizatorii sunt îndeajuns de bine organizați încât te pot recupera rapid de oriunde.

Buuuuun. Și cum pedalam eu prin pădure văd un tată cu fiul său. Cel mic în față, iar tatăl după fiu plin de indicații despre foi, pinioane, hidratare și echilibru. În timp ce pedalează ei de zor, eu încerc să găsesc un loc să depășesc. Oportunitatea apare, dar puștiu’ crește ritmul, și crește, și crește și eu mă blochez când văd cât de hotărât e omul ăla mic. Ajungem la Ghika, iar intrarea este plină de oameni care susțin bicicliștii. Și abia acolo reușesc să trec de cei doi. Nu stau să văd cum decurge pauza celor doi, îmi umplu bidonul și pedalez mai departe. Astfel de experinențe am mai avut de vreo 4 ori până la final.

Mai sunt două momente de menționat. „La Crocodili” și Ultimul Punct de Realimentare.

Primul moment, o familie – el, băiatul și mama. Locul acela – la crocodili – este este ceva specific pentru Prima Evadare, cu apă, noroi, echilibru …cine știe, știe despre ce vorbesc. Ei bine în față era un puști care ajungea pe șa până la ghidonul meu care RUPEA bucata aia de traseu. Eram așa de șocat de agilitatea lui încât am dat cu mine de noroi și de balta aia. Excepțional puștiu’.

La punctul de realimentare era o fetiță care striga că are de toate – apă, banane și portocale și că la ea sunt cele mai bune. Mama ei o invitase să fie voluntar la Prima Evadare și era de departe cel mai activ membru al acelui punct. Energia era maximă la copila aia și de fiecare dată când striga îmi venea să cer eu acel ceva – haideți la mine, zicea ea, am cele mai bune banane și cele mai prospete!

Cred că avea 10 ani, poate 12.

Astfel de povești cred că sunt nenumărate de pe traseu, dar la finish, unde stăteam să îmi aștept soția eram uimit cum vin cei mici, coboară de pe bicicletă, își acceptă medalia și apoi la întrebarea sau întrebările – a fost greu, câți ani ai și cum ți s-a părut – răspundeau senini că sunt încântați și că mai pot. ATÂT!

Puștiu’ de 8 ani …senzațional – „mâ gândeam că va fi mai greu, hmmmm puțin noroi, dar suportabil”

E de ajuns să priviți fotografiile de pe Prima Evadare și imaginile vorbesc de la sine.

PS fotografia de început este realizată de Andrei Zafiu.

Daniel Osmanovici

Am devenit tată în 2011. Sunt născut în 1978 și sunt o balanță "clasică", echilibrat de soția mea încă din 2001.

Lasă un răspuns