despre sexul în timpul sarcinii

sexul in timpul sarcinii

Hahahahaha …e unul dintre cele mai amuzate subiecte despre care scriu – sexul în timpul sarcinii. Mă amuză atât de tare pentru că sunt atâtea concepții, precepţii, gânduri, frici, poveşti încât articolul de faţă nu poate cuprinde. Experienţa mea nu face excepţie …sau lipsa ei  :)))

Aşadar, în ceea ce mă priveşte, am fost bărbatul care din momentul în care am aflat că soţia a rămas însărcinată am pus stop vieţii sexuale. Motivele sunt ale mele :)) …de două ori (şi la Radu am procedat la fel)

Dar puteţi fi altfel, voi viitorii taţi SAU voi viitoare mămici puteţi să îi învăţaţi că …

  • pe perioada sarcini chiar este obosită. Adică această placă nu va mai fi folosită ca să scape de tine, pentru că sarcina chiar este obositoare! Pai gândiţi-vă că toate resurse de care dispune sunt direcţionate pentru a creea o persoană la care se adaugă si progesteronul care o „încetineşte”. Dacă pare totuşi prea obosită pentru o perioadă lungă de timp rugaţi-o delicat să se caute de anemie (lipsă de fier în sânge). Nu în ultimul rând mai sutn şi greţurile care nu sunt deloc sexy
  • pe de altă parte fiţi pregătiţi să „lucraţi” mult mai intens decât în mod normal. Sunt cazuri în care creşterea fluxului sangvin să o transforme într-o „pumă”, dar ar fi recomandat să vă ţineţi pornirile în frâu aşa încât să aibă în continuare parte de un somn bun. PS să nu credeţi că asta o va face să fie o mamă mai puţin bună
  • de obicei primul trimestru e plin de chestiuni care taie pofta, dar în trimestrul al doilea …comportamentul mamei este cum nu se poate mai bun. Cele mai multe se simt atunci cel mai bine în propria piele, un fel de strălucire specifică sarcinii, şi e momentul cel mai bun pentru o viaţă sexuală normală. Cred că e cel mai bine să mergi într-o vacanţă exotică, romantică … Nu de alta dar vine trimestru trei, când bebeluşul e format şi grijile transformă soţia în mamă
  • NU VEŢI LOVI COPILUL ÎN TIMPUL SEXULUI indiferent cât de dotat sunteţi :)))))) Bebeluşul este în interiorul unui sac aminotic separat de orice …separat! Sacul are o ieşire, dar şi acolo este un fel de sigiliu, deci nici o şansă să ajungeţi la copil, să îl loviţi sau bebeluşul să se uite la „dînsa”. Pentru bebeşuş va fi ca şi cum mama se grăbeşte, grăbită fiind, undeva :)
  • dacă vreţi să ştiţi e totuşi ceva ce nu ar trebui făcut …sex oral. Puteţi avea un herpes sau altă infecţie bucală care poate fi transmis. aaaa şi nu expiraţi prea puternic pentru există posiblitatea (mică, dar există) ca fluxul de aer să îi blocheze vreu vas de sânge partenerei.
  • e bine să vă temperaţi pornirile animalice sau anumite poziţii (nu mai sunt comfortabile sau sunt contraindicate). a se evita poziţia misionarului după luna a patra (viitoarele mame trebuie să evite din acel moment să mai doarmă pe spate sau să stea mult în acea poziţie). cel mai indicat ar fi …ea deasupra sau spooning
  • igiena personală trebuie să fie la un grad …gen sala de operaţii în spital. viitoarea mamă are un simţi al mirosului foarte dezvolat, acutizat şi asta înseamnă că va trebuie să vă curăţati susţinut şi să evitaţi mirosurile puternice ale deodorantelor, parfumurilor …etc
  • unii zic că la final de sarcină nu este exclus ca o partidă de sex să inducă travaliul …un ştiu ce să zic …zic că atunci poate e bine să vă ocupaţi timpul cu decorarea camerei copilului
  • extrem de important este ca totul să fie făcut în concordanţă cu recomandările medicului care urmăreşte sarcina. sunt o mulţime de complicaţii sau probleme medicale care pot afecta sarcina aşa că fiţi pregătiţi să o ţineţi doar în braţe pe toată durata sarcinii
  • sarcina schimbă corpul unei femei aşa că nu vă opriţi din a-i face complimente pe care să le creadă, care să fie adevărate

NU ştiu ce ar mai fi de adăugat acum, dar dacă descopăr voi completa aici.

Daniel Osmanovici

Am devenit tată în 2011. Sunt născut în 1978 și sunt o balanță "clasică", echilibrat de soția mea încă din 2001.

Lasă un răspuns