În toaleta femeilor :))

Deși mult mai corect și complet ar fi …’cu cei mici la toaleta celor mari’.
Se dă urmărtoarea situație – cel mic trebuie să meargă la toaletă, ești tată, cel mic e de fapt cea mică …ce faci? Nu vorbesc despre situația în care tată fiind ai de dus la baie un băiat :), asta ar fi prea ușor.
Buuun alegerea pare simplă, îți iei copilul și intri la băieți, doar că sunt câteva probleme legate de igienă și comportament :). Este cunoscut faptul că nu suntem cei mai mari fani ai ridicării capacului sau cei mai buni țintași și atunci fetița ta ‘combinată’ cu aceea curiozitate specifică vârstei, nu e tocmai una fericită. Pe altă parte, la femei este mult mai puțin probabil să fie aceeași debandadă măcar dacă ne gândim la aspectele fiziologice :)
Eu unul am intrat la femei și ne-am făcut comozi destul de repede. Problema a apărut la prima bătaie în ușă, când am fost nevoit să răspund și când am simțit surpriza provocată de vocea mea în acel loc. Apoi au urmat câteva momente ușor ciudate în care bebe mă tot întreba ce reprezintă sunetele pe care le auzea din cabina alăturată, si pe care am fost nevoit sa le explic. La ieșire, vederea fetiței mele a provocat un zâmbet din partea mamelor și o expresie (nu știu cum să o cataloghez – dezgust, surpriză, nelămurire, indignare) nu tocmai bună la adresa mea. Aș fi vrut să nu mă simt apostrofat și să ies cât mai repede de acolo, doar că bebe a vrut să se spele pe mâini …deh am învățat copilu’ cum stă treaba cu igiena și nu puteam să sar etapa.
Ulterior am aflat că tații aflați în situații similare au preferat de la început toaleta bărbaților, fără ca fată lor să aibă vreo reacție ciudată. Doar că mă gandesc că nu poți face la fel după o anumită vârstă.
Pe de altă parte am auzit de mame care aflate în situații similare au ales fără să stea pe gânduri toaleta bărbaților. Băieților lor nu li s-a părut nimic ciudat că au intrat cu mama, iar bărbații nu au reacționat aproape deloc, poate doar ceva priviri provocate de anumite fantezii cu femeii în toaletă. Asta nu înseamnă că suntem mai toleranți, poate mai indiferenți …oricum generăm în acest caz mai puțin stres, deci mamele simt mai puțin presiune în legătură cu acest moment și ar trebui să nu se streseze prea mult când au de făcut o astfel de alegere. Pe de altă parte cred că mereu e binevenită puțină îngăduință pentru tații care se străduie.
De aici ar mai fi de povestit și de momentul în care un tată vrea să-și schimbe copilul de scutec și masa de înfășat e doar la femei sau …alte asemenea.

IMG_2264.JPG

Daniel Osmanovici

Am devenit tată în 2011. Sunt născut în 1978 și sunt o balanță "clasică", echilibrat de soția mea încă din 2001.

13 comentarii

  1. g.cojocaru   •  

    Eu, având si fata si baiat, am gasit alta rezolvare:intru la toaletele pentru persoane cu dizabilitati. Sunt unisex 😉

    • Daniel Osmanovici   •     Author

      Buna idee…de reținut…doar ca nu mereu ai de unde alege…dar am sa retin. Merci

  2. simoniq   •  

    Eu, mama, cu baiat de 8 ani ne am obisnuit numai la Fete..pana cand va putea merge singur. Daca toaletele de la barbati au si pisoare din alea in hol nu prea merge sa mergi cu fetita…

  3. Mama fetitei ce facea?   •  

    Mie nu mi convine sa intru in toaleta femeilor si sa dau peste un barbat. Adica cea mica nu poate sa vada ce se petrece la barbati dar el poate sa vada ce se petrece la femei. Oare cum vine asta? Imi place ca femeile reactioneaza, toaleta femeilor este numai a femeilor nu este toaleta unisex. Tu ca barbat nu ai ce sa cauți acolo. Ce ar însemna ca toti barbatii cu fetite sa intre acolo? Toate au o limita!

    • Daniel Osmanovici   •     Author

      Cred ca sunt cateva elemente din articol care v-au scapat, ca de exemplu cel legat de igiena, fara vreo legatura cu ‘nu are voie sa vada ce se petrece la barbati’. Pe de alta parte tocmai in asta consta articolul acesta si altele asemenea …si barbatii fac lucruri, iar femeile de pe la noi nu sunt obisnuite cu asta. Pentru o femeie e usor sa isi ia baiatul cu ea in toaleta, daca ati fi barbat ati intelege mai usor situatia inversa. Oricum apreciez comentariul si faptul ca imi dati ocazia sa mai lamuresc unele lucruri

  4. Oricum, nu o asezi pe colacul wc ului   •  

    Îngăduinta pentru tatii care se străduiesc, auzi? Mai nene, tu realizezi ce spui? Fetita nu o asezi pe colacul wc ului, chiar daca intri la femei. Poate sa fie acolo mai curat ca tot nu o asezi pe wc. Du o la barbati ca nu realizează, iti spun eu! Sau foloseste toaletele pentru cei cu Dizabilitati, nicidecum toaleta doamnelor!

    • Daniel Osmanovici   •     Author

      Am crezut că s-a înțeles că nu mi-am așezat copila pe colac.
      Mai cred ca e bine să se implice și tatăl și sper că implicat este și tatăl copilului tau (presupun ca esti mama de vreme ce esti asa de vehementa).
      Din păcate toalete pentru cei cu dizabilități nu sunt peste tot si poate ai băgat de seama ca de multe ori sunt într-o stare mai rea decât celelalte.
      Cat despre cat înțelege copilul …am fost surprins de multe ori si m-am învățat minte :)

  5. Zi ca vrei cu tot dinadinsul sa intri la femei   •  

    Am înțeles, copilul il iei drept paravan, asa sa ti faci intrarea la femei! Am înțeles, dar eu daca te găsesc acolo ti o iei, iti promit! Cred ca esti obsedat băiete!

    • Daniel Osmanovici   •     Author

      Va respect opinia, dar cred că termenul de ‘obsedat’ e puțin nepotrivit. Un lucru e cert …nu ați înțeles despre ce este vorba.

    • Crinuletz   •  

      Cred ca esti plina de frustrari nerezolvate, miss, daca gandesti asa. Si un pic nebagata in seama. Eu sotul mi-l trimit la toaleta pentru femei si pentru baiatul de 3ani si sa schimbe fetita dupa ce se va naste. Nu-mi fac griji ca se va uita la vreuna ca tine 😉
      Bietii tati sunt deja stresati ca trebuie sa schimbe scutecul, nu au timp sa se gandeasca ca dau peste nebune ca tine si mimozele de mai sus. Sa fim serioase, n-ati priceput nici macar contextul

  6. Gabriela   •  

    Clar, unii au citit printre randuri. Sau din dorinta de a ironiza, au deviat de la subiectul cu pricina. Intradevar, e o situatie usor delicata, dar femeile ar trebui sa fie intelegatoare.Oricum,indiferent de sexul copilului, cu oricare din parinti este, mai preferabil este sa mearga in toaleta femeilor. Este mai multa intimitate. :)

  7. Pingback: A father’s place | The Economist - Tată începător

  8. Pingback: întâmplări de părinte - tăticii și codițele fetițelor :) - Tată începător

Lasă un răspuns