mi-am luat cărucior de/pentru alergare

IMG_6130

Am dat o „fugă” la babyboom, pentru că reduceri, pentru că multe lucruri la un loc, pentru că comod (cacofonie intenţionată) de comparat ofertele, pentru că cărucioare (iar intenţionat) şi pentru că pentru prima dată a existat un expozant care a venit pe piaţă cu produse specifice sportivilor!!! adică un cărucior destinat alergătorilor, un cărucior pentru schiori, cărucioare sportive pentru gemeni sau doi copii apropiaţi ca vârstă şamd :) 

în românia oferata specializată este extrem de săracă

Aş putea să vă scriu multe dar înainte vă arăt cum m-am simţit eu, Andrei Gligor şi CEL MAI IMPORTANT …FATA MEA (pasagerul din imagine)

Acum ştiu că reacţia fetei mele este elocventă, dar să vă zic şi eu ceva din punctul de vedere al ‘împingătorului’.

  • căruciorul câtăreşte gol …10 kilograme, o greutate care este comparabilă sau chiar mai mică cu a altor din categoria sport sau +6 luni
  • vine cu o sumedenie de accesorii, dar cele mai practice sunt rain cover-ul, landoul, adaptorul pentru scoică (ultimele două vor fi folosite pentru o scurtă durată de timp, până în 6 luni sau până când bebe stă bine în funduleţ), plasa împotriva ţânţarilor, măsuţa pentru gustare şi suportul pentru sticlă (aproape sigur nu le veţi folosi)
  • are loc de depozitare mai mult decât generos în compartimentul de sub şezut (intră cel puţin 4 sticle de 2 litri), la care se adaugă alte buzunare
  • este foarte uşor de strâns şi surprinzător de compact – poţi să îl tragi după tine, poţi să îi scoţi roţile
  • roata din faţă se poate bloca şi se poate face un reglaj fin al unghiului (ca să nu tragă stânga sau dreapta)
  • copertina are fereastră de vizitare
  • atât scaunul cât şi landoul sunt bine căptuşite şi confortabile
  • centura de siguranţă se prinde în 5 puncte şi sistemul de prindere se poate deschide doar de un adult
  • pentru roţile din spate există suspensii care adaugă un plus de confort pe lângă roţile din cauciuc cu cameră
  • mânerul este reglabil pentru a fi confortabil alergătorului

PS1 Informaţii direct de la sursă, legat de cost, asta dacă vă gândiţi să faceţi o investiţie (dacă aveţi doi copii de vârstă apropiată până în 4-5 ani) căruciorul pentru gemeni este perfect.

PS2 Cei de la www.portbagajeauto.ro mai au în ofertă câteva lucruri destinate special părinţilor cu o viaţă activă/sportivă (pentru biciclişti şi/sau schori)

Daniel Osmanovici

Am devenit tată în 2011. Sunt născut în 1978 și sunt o balanță "clasică", echilibrat de soția mea încă din 2001.

2 comentarii

  1. Ana   •  

    Mă interesează şi pe mine căruciorul ăsta.
    Vine cu tot cu landou? Din ce citisem pe net căruciorul se poate folosi de la 6 luni, iar landoul îl poți achiziționa separat( vreo 170€).
    Merçi!

    • Daniel Osmanovici   •     Author

      Cauta pe portbagajeauto.ro acolo găsești oferta completa. Gasesti si la bebetei, dar nu stiu de landou. El merge de la 6 luni folosit fara landou

Lasă un răspuns