o mână de ajutor pentru bebelușii prematur

prematuri

Tot ce ține de copii mă mișcă, mă mișcă profund. Te chinui atât de mult să ai un copil, apoi să îl crești să îi oferi tot, să îl vezi că se ridică și ia viața în piept. Unii bebeluși se „grăbesc” să vină pe lume. De ce? Pentru că …diverse, așa că ei intră în categoria prematur și asta înseamnă că au nevoie de o atenție specială.

Un prematur are nevoie de condiții pe care un alt nou născut nu le necesită. Și e normal pentru că iese dintr-un mediu în care avea totul era într-un fel și din care a fost smuls. Dacă nu ar fi condiții speciale acești copii nu ar avea prea multe șanse, de fapt nu cred că ar avea șanse. Mulți vin pe lume așa mici și au nevoie de 1 lună, două trei, 6 în maternitate până ajung să se dezvolte pentru a putea fi trimiși acasă. Ei nu au organele interne dezvoltate și e nevoie să fie reprroduse cât mai bine condițiile din pântec pentru a se dezvolta.

Conform statisticilor în România se nasc anual peste 18.000 de copii prematur, 79% dintre bebeluşi sunt născuţi între 32 şi 36 de săptămâni, 10% între 28-31 de săptămâni, iar 11% vin pe lume la doar 28 de săptămâni. Aceşti copii veniţi mult prea devreme pe lume, cu un sistem neurologic şi vascular foarte puţin maturizat sunt incapabili să gestioneze multitudinea de stimuli din mediul exterior din terapie, stresant, mult prea stimulant, la care copilul este expus unor sunete puternice 24h/7 zile/săptămână, luminii puternice 24h/7 zile/săptămână şi sunt manevraţi pentru examinare şi intervenţii medicale foarte des. Toţi aceşti stimuli puternici au efecte negative asupra bebeluşului îndelung spitalizat, copilul nu se poate odihni, îi este îngreunată adaptarea la mediul extern, vindecarea, îi este prelungită spitalizarea, iar digestia este afectată etc. Copiii pot petrece şi 2-3 luni de la naştere în terapie intensiva şi post-terapie.

Camera senzorială este primul proiect de terapie complementară şi integrativă pentru bebeluşii îndelung spitalizati dintr-o secţie de terapie intensivă de gradul III din România. Folosirea de terapii complementare, precum muzico-terapia şi terapia prin lumină, poate ajuta nou născutul cu probleme la naştere să işi conserve energia şi să îşi îmbunătăţească greutatea, somnul, recuperarea medicală.

Investiţia a presupus dotări precum: lămpi speciale cu reglarea intensităţii luminii dedicate încăperilor de terapie intensivă, draperii anti-bacteriene special create pentru mediul de spital, sistemul audio, cd-uri cu melodii terapeutice, huse pentru incubatoare, căciuli cu căşti incorporate pentru reducerea zgomotului recepţionat de copii (reduce cu 7 Db nivelul de zgomot).

Pentru implementarea proiectului au fost necesare măsurători ale zgomotului de fond din terapie intensivă pe timp de zi şi de noapte, căutarea furnizorilor şi a materialelor speciale pentru spitale, consultarea psihologilor şi a specialiştilor privind muzico-terapia, inclusiv experţi din SUA.

Organizaţia s-a numărat printre câştigătorii grantului Te Implici – un program de responsabilitate socială finanţat de Telekom Romania care facilitează comunicarea şi colaborarea între companie, mediul ONG şi comunităţi. Astfel, proiectul propus de Asociaţia Unu şi Unu a primit o finanţare de 7000 de Euro, prin programul Te Implici dezvoltat de Telekom Romania, iar Asociatia Unu şi Unu a contribuit cu suma de 2650 de euro pentru completarea bugetului necesar implementarii proiectului.

Partenerii proiectului sunt: Maternitatea Prof. Dr. Panait Sârbu, Societatea Română de Neurologie Pediatrică, Telekom Romania, Himalaya, Everest Catering, CatalinNastase.ro, Improve Arhitecture şi Enviro Consult.

Detalii despre proiect se găsesc şi aici: https://www.youtube.com/watch?v=NOJy9ZqRX5o&sns=fb.

Despre TeImplici.ro

Teimplici.ro este platforma online dezvoltata de Telekom Romania care facilitează comunicarea şi colaborarea între companie, mediul ONG şi comunităţi. A fost dezvoltată în 2014 în urma unui sondaj de opinie a publicului larg cu privire la direcţiile prioritare pentru dezvoltarea societăţii. Prin această platformă Telekom Romania îşi asumă responsabilitatea de a asculta opiniile membrilor comunităţii şi de a sprijini prioritaţile pe care aceştia  le propun prin platforma Teimplici.

Despre Asociaţia Unu şi Unu

Asociaţia Unu şi Unu  este prima şi singura asociaţie de părinţi care apără drepturile copiilor din sarcini multiple, prematuri şi bebeluşi spitalizaţi şi ale familiei acestora, oferind suport pe perioada spitalizarii și după externare. Asociaţia Unu şi Unu este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants), organizaţie care adună reprezentanți din peste 50 de tari.

Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătăţi sănătatea bebeluşilor prin proiecte de prevenţie, informare şi educare a societăţii civile privind bebeluşii abandonaţi, naşterea înainte de termen, oferirea de suport prematurilor şi bebeluşilor spitalizaţi, precum şi  derularea de proiecte privind urmărirea, monitorizarea copiilor după externare până la vârsta de 7 ani. Viziunea Asociaţiei Unu şi Unu  este să devină vocea prematurilor şi a bebeluşilor spitalizaţi din România.

Cei interesaţi pot urmări activitatea Asociaţiei Unu şi Unu pe:

pagina sa de internet: www.unusiunu.com,

pagina de Facebook: https://www.facebook.com/asociatia.unusiunu/,  blog: http://dianagamulescu.unusiunu.com/ 

Daniel Osmanovici

Am devenit tată în 2011. Sunt născut în 1978 și sunt o balanță "clasică", echilibrat de soția mea încă din 2001.

Un comentariu

Lasă un răspuns