ce este de făcut când bebe are prea multe gaze?

bebe are gaze

Românii sunt recunoscuți pentru cât mănâncă, iar  când mama alăptează, atunci trebuie să fie atentă …pentru că ce mănîncă trece prin lapte către bebe, iar asta înseamnă sau poate însemna dureri de burtă sau gaze.
Uite așa bebe are gaze, e balonat.

Cum poţi să îl ajuţi pe bebe …mai ales că îl vezi cum se chinuie …iar dacă nu se chinuie îţi vine să îl ajuţi pentru că de cele mai multe ori miroase mai ceva ca la un adult :))

De cele mai multe ori îl ajuți pe bebe prim metoda clasică, adică îl bați ușor pe spate în timp ce îl ții pe umăr şi el regurgitează (un mod pretenţios şi cult de a spune că rîgie). Totuşi cel mai bine pentru el este odată cu vîrsta.  De obicei, am descoperit că, după luna a doua, sau de când începe să își țină capul îl poți pune pe burtică. E o poziţie care îl cam enervează pentru că trebuie să muncească să îşi ţină capul sus şi asta e greu, dar tot efortul ăsta îl face să se încordeze şi asta înseamnă că ajunge să elimine gazele.

Aşadar îi strângi mânuțele sub pieptul lui, îi întinzi picioarele și …veți auzi multă nemulțumire. Lui bebe nu îi va plăcea prea tare această poziție, dar după câteva minute (3-5), vei auzi cum bebe trage bășinele precum un om mare. Zic asta pentru că şi mirosul, miasma va fi pe măsură.

Poţi să îl faci şi „sărmăluţă” sau să faci cu fel de „bicicletă”. Deci …”sărmăluţă” înseamnă că îl tot rostogoleşti şi aastfel ajunge să stea şi pe burtă, fără să fie derajat de acest lucru, cumva îl păcăleşti. Iar bicicletă e atunci cînd el stă pe spate şi tu îi strîngi picioarele şi le aduci deasupra burticii. Cumva e o poziţie de ghemuit sau „poziţia piticului” dar stînd pe spate.

Evident că nu te apuci să faci toată nebunia asta după masă …aătepţi cel puţin 15 minute. Nu de alta dar te poţi treyi cu tot meniul pe afară.

Oricum ar fi e bine să elimine gazele pentru că asta înseamnă că durerile de stomac cînd e mai mare, sau colicile atunci cînd e mic trec mai uşor.
Una peste alta este o metodă, sau metode simple, care funcționează și ajută!

PS ar mai fi o variantă simplă …masaţi burta bebeluşului, uşor, în sensul acelor de ceasornic. Ajutaţi astfel circuitul gazelor :)) …să se desfăşoare normal.

Daniel Osmanovici

Am devenit tată în 2011. Sunt născut în 1978 și sunt o balanță "clasică", echilibrat de soția mea încă din 2001.

Lasă un răspuns